ianuarie 17, 2011

Şoferii nemulţumiţi de scumpirile carburanţilor continuă să protesteze, atacând personalul benzinăriilor


De la anunţarea noului preţ al carburantului, vocile şoferilor nemulţumiţi au început să se audă în benzinăriile OMV, Petrom şi MOL. Conducătorii auto nu numai că s-au revoltat, ci au pornit un adevărat protest care se îndreaptă către angajaţii benzinăriilor.

Încă de la 1 ianuarie şoferii au început să alimenteze de sume din ce în ce mai mici. Ei consideră că dacă nu pot influenţa preţul benzinei, măcar să le facă viaţa un calvar angajaţilor şi să blocheze activitatea în staţiile peco.

Protestul acestora constă în alimentarea de sume foarte mici şi plata cu mărunţiş de 1 ban sau 5 bani şi trasul de timp la pompe, pentru a-şi curăţa geamurile şi oglinzile.


Un Timişorean a plătit cu o găleată plină de monede

Aproape 100 de maşini s-au adunat ieri în faţa stadionului Dan Păltinişanu şi au blocat toată parcarea şi pompele benzinăriei OMV. Vânzătorii au fost nevoiţi să numere 20 de lei din banii aflaţi în găleata timişoreanului pentru a putea încasa pompa respectivă.

Protestele continuă şi în zilele ce urmează. Mulţi cetăţeni primesc email-uri în care sunt rugaţi să nu cumpere nimic şi să nu alimenteze din benzinăriile OMV pe 17, 18 şi 19 ianuarie. La prima oră a dimineţii, persoanele care nu vor să protesteze, sau aleg să protesteze în alt fel, erau la OMV unde alimentau şi beau cafea din fiecare dimineaţă.



Lazăr Oana

Niciun comentariu: