mai 19, 2015

Daniel Horodniceanu, noul șef al DIICOT

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Daniel Horodniceanu la șefia Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).


Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 19 mai a.c., Decretul pentru numirea domnului Daniel-Constantin Horodniceanu în funcţia de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pe o perioadă de 3 ani”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Șeful statului anunțase încă de săptămâna trecută că va lua o decizie în acest sens. De altfel, la conferința de presă de aseară a fost întrebat de jurnaliști dacă a luat o decizie în cazul lui Daniel Horodniceanu, iar președintele a dat același răspuns. Iată că astăzi Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a acestuia la șefia DIICOT pentru o perioadă de trei ani.



Așadar, DIICOT are un nou șef, la o lună de când Ministerul Justiţiei l-a propus pe şeful DIICOT Iaşi la conducerea centrală a instituţiei, în locul Alinei Bica, care a demisionat în octombrie anul trecut, din cauza anchetelor penale în care este implicată.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marți cu Daniel Horodniceanu, a doua zi după ce șeful statului a cerut oficial Consiliului Superior al Magistraturii stenograma interviului dat de procuror şefia DIICOT.
La această întrevedere ar fi avut loc și un moment inedit, potrivit unor surse. Procurorul ar fi cerut la sfârşitul întrevederii să facă un selfie cu şeful statului, dar a fost refuzat. Klaus Iohannis i-ar fi atras atenţia magistratului că participă totuşi la o întâlnire oficială.

Niciun comentariu: